marți, 1 iulie 2008

duminică, 29 iunie 2008

Este moral?

Ca femeie si viitoare mama la un moment dat in aceasta viata, simt nevoia sa vorbesc despre supramediatizatul caz al fetitei de 11 ani care a ramas insarcinata in urma unui viol. Cazul este teribil si imposibil de imaginat. Atat fetita cat si familia ei au fost vanati de medici, presa, deontologi, psihologi, biserica.
Intreg sistemul sanitar a dovedit (in cazul in care mai aveam vreo indoiala) ca e de toata jena, ca medicii isi bat joc de pacientii lor, ca nu exista bani pentru aparatura, ca birocratia poate ucide un om si ca ministrul sanatatii este doar un functionar las (contabil de meserie, pentru cunoscatori) care stie doar s-o puna de-o comisie de ancheta.

Desi fetita are doar 11 ani, „macelarii” au spus ca este perfect sanatoasa si ca poate face fata unei nasteri, din punct de vedere fizic. Dar daca fetita dumitale de 11 ani, domnule doctor, ar fi fost violata de unchiul sau, atunci ar fi fost la fel de sanatoasa si capabila sa nasca? Cu totii au uitat ca este vorba despre un copil care nici macar nu intelege ce se petrece in jurul lui si peste noapte (de fapt peste 17 saptmani) a ajuns in atentia presei nesatula, devoratoare de senzational. Media a contribuit cu succes la excluderea totala a aspectului emotional, uman si a transformat o oroare intr-o stire senzationala aducatoare de raiting. Nu au existat limite: identitatea fetei a fost dezvaluita, fotografia ei a aparut in „Excrementul zilei” (cu ochii blurati), filmari in spital cu cadre pe burtica, interviuri cu membrii familiei si chiar cu victima minora, talkshow-uri care au durat ore in sir si jurnalisti care se intrebau daca este moral un avort. Acum s-au gasit sa se intrebe ce e moral si ce nu! Dar oare e moral sa fii lingau de politician cand in 89 au murit oameni ca sa te exprimi liber acum? E moral sa-ti bati joc de oameni, sa nu tii cont de nicio lege scrisa sau nescrisa pentru rating si profit? E moral sa dai imagini cu morti intinsi pe sosea (vezi Mihailesti, cutremurul din China, accidente rutiere)?E moral sa intri cu bocancii in viata intima a unui om? Intrebarile ar putea continua la nesfarsit.
In final comisia lu’ peste prajit a hotarat ca poate face avort. Dar, vai, este oare moral? Acum nu se mai intreaba nimeni; daca a decis comisia, atunci bine. De ce au umilit un copil saptamani intregi, nu mai stie nimeni, nu mai este nimic senzational, acum putem dormi linistiti.
Si totusi nu pot sa nu ma intreb ce se va intampla de acum incolo? De cate copile, violuri si copii proveniti din incest este nevoie ca institutiile statului platite pentru a ne servi sa schimbe legislatia, sa pedepseasca aspru infractorii, sa ne ofere siguranta si sa nu ne mai macelareasca mediatic?

joi, 12 iunie 2008

Je t'aime

Arta seducției fără cuvinte


Oamenii sunt sclavii plăcerilor fizice şi intelectuale, iar acţiunile pe care le desfăşoară se canalizează exact pe îndeplinirea acestor plăceri. Fie că e vorba de nevoi fiziologice (mâncare, somn, sex) sau de nevoi intelectuale (lectură, memorare, învăţare) scopul final este acela de a obţine un rezultat care să provoace bucurie, plăcere. Putem spune că omul este o fiinţă egoistă şi materialista care face ceva numai dacă obţine un beneficiu, însă lucrurile se schimbă la nivelul relaţiilor interpersonale. Plăcerile sunt motivate de sentimente şi trăiri, iar interacţiunea în sine îl face pe om să-şi dorească să ofere, nu numai să primească.
Prin comunicare oamenii află ce-şi doresc unul de la celălalt şi învăţa să se cunoască şi să renunţe la propriile plăceri. Comunicarea este modul în care transmitem informaţiile despre noi, ideile care ne caracterizează şi emoţiile pe care le trăim. Când interacţionăm, dorim să ne creăm o imagine favorabilă în faţă interlocutorului folosind diferite tehnici de comunicare (manipulare, persuasiune), însă de multe ori transmitem involuntar informaţii despre noi prin comunicarea non-verbală. Mark L. Knapp consideră că transmitem semnale nonverbale pentru a comunica cine suntem, pentru a arăta ce tip de relaţii am stabilit cu ceilalţi, ce sentimente avem faţă de aceştia, pentru a-i influenţa şi pentru a înţelege mai bine ce vor ei să comunice. Felul în care privim, atingem interlocutorul, sau poziţia pe care o adoptăm trădează dorinţele noastre şi oferă informaţii despre relaţiile pe care dorim să le stabilim. Arta seducției fără cuvinte are la bază, pe lângă cele cinci simţuri, flerul, intuiţia sau capacitatea de a percepe lucrurile prin cel de-al şaselea simţ. Primul şi cel mai important secret pentru înţelegerea corectă a oricărui gest erotic este sinceritatea, cât mai frapantă, faţă de ţine însăţi.


Erotismul îmbină în acelaşi timp elementele de dorinţă carnală, de comuniune emoţională şi spirituală (dragoste) şi de joc. Ultimul punct arată că erotismul este şi o problemă de regizare. A flirta înseamnă în mare parte a te juca, cu o mişcare să te apropii, cu alta să te sustragi, apoi să rezişti şi, în cele din urmă, să cedezi.
Corpul uman vorbeşte şi în mod constant ne evaluăm unii pe alţii în funcţie de mesajele pe care le transmitem în viaţă cotidiană. Din curiozitate analizăm zilnic numeroase persoane chiar şi pe stradă, căutând conştient sau inconştient persoane atrăgătoare, interesante care se potrivesc modelului de partener ideal. Martin Lloyd-Elliott consideră că interesul faţă de cei din jur este influenţat de numeroşi factori, printre care sănătatea fizică şi cea mentală. Sexul reprezintă o motivaţie importantă în vieţile noastre şi încercam să transmitem semnale corecte pentru că cei din jur să înţeleagă ce ne dorim. Succesele obţinute în relaţiile sexuale cu membrii sexului opus depind în mod nemijlocit de priceperea transmiterii semnalelor de atracţie fizică şi de recunoaştere a celor retrimise lor. Subconştientul are un rol important în descifrarea semnalelor, el influenţează şi controlează reacţiile sexuale: dorinţă, repulsia, excitaţia, lipsă de interes.
Deducţiile cu caracter sexual se bazează pe caracteristici sexuale primare şi secundare.Caracteristicile sexuale primare ale bărbaţilor şi femeilor sunt cele legate de organele genitale, iar caracteristicile secundare sunt cele care nu au rol de procreere şi permit bărbaţilor şi femeilor să îşi evalueze gradul de compatibilitate că partener. În acesta categorie se încadrează aspectul fizic (corpul mare şi musculos în cazul bărbaţilor, vocea profundă, părul facial, părul de pe piept; iar în cazul femeilor, sânii, o centură pelviană mai mare şi un depozit de grăsime mai mare pe coapse şi fund). La primă vedere, în lipsă unor alte informaţii, bărbaţii observă sânii mari şi îi consideră atrăgători, la fel şi în cazul siluetei de tip clepsidră şi a formelor bine conturate. Atributele fizice considerate atrăgătoare sunt diferite de la o cultură la alta. De asemenea perioada istorică a influenţat criteriile frumuseţii.
O cercetare ştiinţifică a lui David Buss a încercat să determine ceea ce caută bărbaţii şi femeile la partenerii lor. S-a demonstrat că bărbaţii preferă femeile tinere cu forme bine conturate şi piele fină. Femeile aşteaptă de la partenerul lor siguranţă materială. David Buss consideră că aceste cerințe au o logică evolutivă: bărbații vor o femeie care să le ofere copii sănătoşi şi care să fie capabilă să-i crească, iar femeile la rândul lor vor siguranţă materială pentru a le oferi copiilor protecţie. Un alt aspect analizat de Buss este acela al dorinţelor versatile ale femeii. Dacă o femeie găseşte partenerul potrivit care-i oferă siguranţă materială de care vorbeam, în scurt timp va căuta un alt partener, total diferit de primul. Pe de altă parte, bărbaţii sunt atraşi de femeile care au atributele fizice pe care ei le caută. Însă simplă atracţie nu va dură foarte mult dacă femeia nu-şi arată disponibilitatea şi interesul. Un exemplu elocvent al epocii moderne este Marilyn Monroe, o femeie foarte atrăgătoare care ştia să-şi pună în valoare corpul şi frumuseţea. Gingăşia şi disponibilitatea ei o făceau atât de dezirabilă pentru majoritatea bărbaţilor. Bărbatul mai degrabă va căuta o femeie mai puţin atrăgătoare, dar disponibilă, decât o frumuseţe de gheaţă. Frământările privind aspectul fizic există dintotdeauna în relaţiile interpersonale. Ce-şi doresc femeile?Ce-şi doresc bărbaţii? Lucrurile sunt subiective şi relative, este greu să stabilim o regulă de bază. Sunt totuşi câteva aspecte de care trebuie să ţinem cont, aşa cum Martin Lloyd-Elliott ne sugerează: este important pentru un bărbat să fie îngrijit (igiena personală, respiraţie), să fie galant şi să asculte şi opinia potenţialei partenere. De asemenea este vital că un bărbat să aibă simţul măsurii în ceea ce priveşte consumul de alcool şi privitul în decolteu. Femeile sunt atrase şi de abilităţile bărbaţilor. „Femeile vor bărbaţi sufletisti, pasionali, energici, şi cu o strălucire aparte în ochi care promite o viaţă intensă, trepidantă. Atunci când bărbaţii şi-au descoperit misiunea, ei dau dovadă de curaj, convingere şi competenţă şi se simţ foarte vii, toate aceste aspecte influenţând capacitatea lor sexuală. Ei se simţ sexy, şi dacă se simt sexy, vor fi sexy”, a concluzionat Elliott. Ne arătăm disponibilitatea sexuală în mai multe moduri, prin intermediul hainelor pe care le purtăm, modul în care o facem şi atitudinea pe care o adoptăm, expresia faciala, mesajele verbale pe care le transmitem. Femeile se îmbrăca elegant, îşi aranjează părul, se parfumează, se machiază, în timp ce bărbaţii acordă o atenţie deosebită tunsorii la modă, hainelor de firmă, maşinilor puternice, caselor în zonă centrală. Astăzi potenţa sexuală se uneşte în semnificaţii cu potenţa financiară, şi bărbaţii, în principal, doresc să arate acest lucru ostentativ.
Cum trecem la acţiune? Limbajul non-verbal are un rol important în iniţierea unei interacţiuni. Ideea că bărbaţii sunt cei care trec la acţiune este un mit şi mai degrabă o prejudecată. De cele mai multe ori femeile sunt cele care trimit primele semnale, care solicita subtil bărbatul de care este interesată. Un studiu publicat în 2003 sugerează că o femeie trimite unui bărbat numeroase semnale ale flirtului destinate să-l încurajeze să-şi scoată la iveală adevărată lui natură astfel încât ea să obţină mai multe informaţii în vederea alegerii partenerului.5 Statisticile diferă dar majoritatea specialiştilor spun că ne ia între 90 de secunde şi 4 minute pentru a decide dacă ne pasionează cineva-şi oricât ne-ar plăcea să credem că totul porneşte de la această primă impresie, nu este chiar aşa.6 Peste 50% din mesajul pe care îl percepem de la cineva este din limbajul corpului, 38% din tonul, rapiditatea şi inflexiunile vocale şi doar 7% este format din cuvintele pe care le spune. Darwin spunea: „Curtarea este aproape întotdeauna o alegere a femeii”.
Georg Simmel (1911/1998, 95) spunea: „Cochetăriei îi este caracteristică privirea cu coada ochiului, cu capul pe jumătate întors. În această privire se află un refuz al sinelui, un refuz de care totuşi, este legată o fugitivă dăruire a sinelui, către care ţi se atrage atenţia- este drept, pentru o clipă -, deşi în acelaşi timp, simbolic, prin cealaltă direcţie a capului şi a corpului este subînţeles refuzul. Această privire nu poate dura fiziologic mai mult de câteva secunde, în aşa fel încât acordarea să presupune inevitabil şi întoarcerea sa în altă direcţie. Ea, privirea, are farmecul intimităţii, al tainei, care nu poate dura prea mult, şi din această cauză da şi nu se amestecă aici inseparabil.”

duminică, 1 iunie 2008

She's like the wind

Sa mergem la vot! Sau mai bine nu

Astazi este zi importanta pentru Romania! Aspirantii la ciolan si-au pregatit costumele de duminica si au iesit cu mic cu mare sa se voteze pe ei insisi. Poate asa se explica interesul nemarginit al romanasilor pentru ziua alegerilor si prezenta izbitoare la urne. Unde mai pui ca Tăricel s-a gandit el sa fie un bun cetatean si sa scoata de la naftalina cartea de alegator, in conditiile in care aceasta nu e valabila. Sa fie oare o gluma proasta la adresa Trubadurului? Eh, ce mai conteaza un vot in plus sau un vot in minus, important e sa iasa unul dintre adversari sa-i dam picioare in gura cand vom fi in opozitie.
Ce mi-a atras atentia in aceasta campanie a fost absenta lui Boc Poc de la posturile tonomat. N-am vazut niciun clip electoral, desi este candidat pentru primaria Cluj. Nu ca mi-e dor sa-i ascult elogioasele discursuri (ca sa nu le zic pupincuriste, ca nu-i frumos!), doar ca absenta lui imi da de gandit. Dar totusi sa nu fim tristi, treaba bocului si-a facut-o perfect realitatea tv!
In rest: mici, bere, telefoane mobile, sepci, brichete, pliante, ziare, promisiuni, bani, pungi cu alimente, bataie de joc, concerte, Guta, ziua portilor deschise, șezători televizate, proiecte, autostrazi suspendate, 4132573 de statii de metrou, trai mai bun, scoli, spitale, lingăi in presa, dezinteres, bannere, afise, bataie, demisii din partid. Si acum, dragi cetateni, sa mergem la vot!

„Nu mă deranjează să trăiesc într-o lume a bărbaților, atâta timp cât pot fi femeie în ea”


Marilyn Monroe




Unii au supranumit-o "devoratoarea de bărbaţi". Alţii au găsit-o mai degrabă vulnerabilă. Indiferent de epocă şi de oameni, ea a rămas, însă, aceeaşi: Marilyn Monroe, femeia fatală. "Un sex-simbol devine un lucru. Eu urăsc ideea de a mă transforma într-un obiect. Dar, dacă totuşi sunt sortită a deveni un simbol, atunci, dintre toate lucrurile pe care aş putea să le reprezint, prefer sexul. Este ceva cât se poate de natural şi de firesc". Nascuta Norma Jean Baker, fiica unei mame bolnave mintal şi a unui tată pe care nu l-a cunoscut niciodată, Marilyn a trecut prin mai multe orfelinate, dorindu-şi o iubire pe care nimeni nu i-o dădea. Lui Marilyn îi plăcea să fie în central atenţiei, îi plăcea scena, muzica, filmul. Era conştientă de felul în care arăta şi a folosit imaginea de bombă sexy atât în viaţa particulară cât şi în cea publică. S-a căsătorit de la o vârstă fragedă (16 ani) pentru a scăpa de orfelinat, însă fericirea nu a durat mult.

Marilyn Monroe reprezintă un sex simbol, o zeiţă a frumuseţii o pisicuţă sexy a tuturor timpurilor. Dar ce o face atât de dezirabilă? Limbajul trupului sau a avut un rol important în crearea acestei imagini. Actriţa a ştiut să-şi pună în valoare corpul. Legănarea şoldurilor reprezintă o marca înregistrată Marilyn Monroe, la fel şi mişcarea umerilor şi zâmbetul. Prin gesturile şi mişcările sale Marilyn promitea bărbaţilor sex fără constrângeri şi îi făcea pe aceştia sclavii săi. Clark Gable declara despre Marilyn că „era pe jumătate copil, dar nu jumătatea vizibilă”. Marilyn era o actriţă desăvârşită şi punea în scenă accidente vestimentare. „În Şapte ani de căsnicie, rochia ei albă de mătase a fost ridicată de curentul venit printr-un grilaj de metrou, lăsând la vederea lenjeria intimă. Avea grijă ca din când în când să i se rupă o bretea şi să aibă nevoie de un ac de siguranţă , doar pentru a pune paie pe foc. Sau, pur şi simplu, renunţa de tot la lenjerie, oferind bărbaţilor senzaţii neaşteptate”. Talentul său de a excita a fost și încă este atât de puternic , încât elimină orice gând raţional din mintea unui bărbat. Ceea ce o făcea irezistibilă erau contradicţiile care o caracterizau: era neajutorată şi în acelaşi timp agresivă sexual, copilăroasă şi mămoasă, prostuţă dar perfect conştientă de efectul pe care îl producea. Unul dintre fotografii ei a mărturisit că „avea talentul de a face oamenii să o compătimească”. Această vulnerabilitatea trezea în orice bărbat dorinţa de a o proteja.

Marilyn se îmbrăca în alb, oferind imaginea unui înger sexy, strălucitor. În contradicţie cu această imagine de înger erau pivirea seducătoare şi buzele roşii, cărnoase. Marilyn avea un stil aparte de a privi peste umărul ridicat, inocentă şi în acelaşi timp obraznică. Primul soţ a descris-o ca pe o nimfomană, cu un apetit periculos pentru sexul în maşină. Marilyn a negat aceste aformatii însă nu putem evita faptul că actriţa sugera promisiune sexuală doar prin imaginea ei.

Ea a reprezentat, fără nici o îndoială, visul oricărui bărbat, de la omul de pe stradă până la preşedintele celei mai mari puteri. Însă ca femeie, s-a considerat dintotdeauna"ratată". "Bărbaţii aşteaptă atât de multe lucruri de la mine din cauza imaginii de sex-simbol pe care şi-au format-o, încât nu mă ridic niciodată la standardele lor. Iar eu, pur şi simplu, nu pot trece peste bariera asta", declara la un moment dat Marilyn. Cel mai mult şi-a dorit să fie luată în serios. Marele ei regret a fost că, pentru majoritatea oamenilor, nu era mai mult decât un chip blond cu forme apetisante. Marilyn a dus o luptă colosală pentru a face cunoscută şi cealaltă parte a să, talentul şi fragilitatea. A mers chiar până la a abandonă imaginea de femeie fatală în filme. A dorit să fie actriţă, nu un simplu ingredient erotic, vândut publicului că afrodisiac. A vrut roluri mai "grele", mai solicitante, şi a schimbat aerul pulsând de pasiune al Californiei cu seriozitatea de pe platourile de filmare new-yorkeze.
În ciuda aparenţelor de sex simbol Marilyn Monroe nu a descoperit niciodată iubirea deplină. Ea a căutat un ideal şi prin toate mijloacele a încercat să umple golul emoţional. Feminitatea şi farmecul ei continuă şi astăzi să uimească şi să atragă. Mitul Monroe a inspirat, de-a lungul deceniilor, generaţii întregi de actori şi cântăreţi. Pentru ca nimeni nu a reuşit să îmbine, într-un mod atât de natural, senzualitatea şi, totodată, nesiguranţa minunii blonde. Marilyn a rămas, peste vreme, femeia care, doar cu o privire,impresiona o lume întreagă.



Ellen T. White, „Femei celebre”, Ed. Litera international, Bucuresti, 2007

miercuri, 14 mai 2008

www.myclar.ro

www.myclar.ro - stiri, divertisment, timp liber, video&foto! Toate acestea pe un site dragut si util lansat de curand. In plus, pentru cei interesati de media&jurnalism puteti gasi informatii referitoare la aceste domenii. Enjoy!

luni, 12 mai 2008

Trubadurul, Buldogul si Curatelul

„Mai am 2-3 bulevarde mari si am terminat”... orasul as completa eu. Aceasta este declaratia actualului primar al capitalei foarte multumit de ispravile sale din cei 4 ani de plimbari la Cannes. Orasul este minunat, avem gradini suspendate, borduri de Marmosim, centura verde, strazi asfaltate, curatenie si parcari. In plus Adita este baiat de treaba si in urmatorii ani il lasa si pe prietenul sau de partid Sile sa aiba grija de contractele de asfaltare si Bordeiele lui Costica. Singura problema este ca nu-i va fi usor in campanie si se va lupta in proiecte cu alti candidati pe masura lui.
Trubadurul liberal, actual ministru al transporturilor care a construit aproape 30 de km de autostrada se pregateste si el pentru primarie. Orban a ales sa nu apara pe afisele electorale, de unde deducem ca nu pune accent pe aspectul fizic. Farmecul de cantaret la mandolina este de fapt atuul sau si ne va cuceri pe toti; iar noi vom merge hipnotizati la vot. Sa nu uitam de aerul demagogic pe care-l emana la fiecare sindrofie televizata si de realizarile marete in functia de ministru. Ca nu avem infrastructura feroviara, Mitrea e de vina!Ca nu avem autostrazi, Berceanu e de vina!Ca nu avem flota, Basescu e de vina! In rest, toate cele bune.

„Cristi, du-te tu ca esti curat!”
La inceput a fost Marean. Apoi dumnezeul PSD-ului, tatucul Iliescu, l-a trimis pe sarpele Oprescu sa-i dea marul de la 5 si sa lase pomul primariei unui candidat mai putin patat. Sarpele a fost concediat din gradina PSD iar portarul Geoana a venit cu solutia ideala: neprihanitul Diaconescu. Fost ministru de justitie, Curatelul si-a facut temele pentru campanie. Pentru inceput ne-a oferit mici si promisiuni cu miros de bere si a pus-o de-un blat cu PDL-ul. Daca nu reusesti sa-ti invingi dusmanul, mai bine te aliezi cu el. „In Romania se poate face o politica a bunului-simt”, a declarat Diaconescu indignat de acuzatiile de blat. Curat-murdar, mon cher!

Buldogul prezidential
Blaga poate sa stea linistit. Pe el sigur il voteaza cineva. Presedintele apolitic al tarii a mirosit ca lucrurile nu sunt pe roze si a hotarat sa ia situatia in mana pe postul national de televiziune declarand ca il sustine pe candidatul PDL la primarie. Sa-i aminteasca cineva presedintelui jucator de maidan ca perioada in care partidul unic era la moda s-a incheiat cu o revolutie si un conducator, la fel de unic, impuscat.

miercuri, 7 mai 2008

Ce inseamna sa fii prieten?

Fiecare dintre noi are macar un prieten de suflet, in prezenta caruia ne putem permite sa fim chiar idioti si asta fara riscul de a fi judecati. Discutiile cu aceasta persoana sunt - nici nu pot sa le caracterizez intr-un singur cuvant – calde, siropoase, placute, energizante. Nimic nu poate inlocui sentimentul pe care il ai la o barfa mica sau la o discutie „solemna” in care prietenul tau iti cere sfatul. E placut sa razi la aceleasi glume tampite, sa asculti muzica uncool (pentru altii) fara sa-ti pese si sa anticipezi intrebarile/raspunsurile. Bineinteles ca exista si momente mai putin placute. In zilele in care esti nervos ca cerul e albastru, iarba verde si te intrebi de ce existi, prietenul vine cu intrebari de genul : „ce faci ?de ce esti suparat ?ce-ai patit ?ce s-a intamplat ?pot sa te ajut cu ceva ?” Nu-i asa ca-ti vine sa-ti descarci toti nervii pe el ? Cum adica a indraznit sa te intrebe astfel de lucruri ?Urat din partea lui ! Si el saracu nu se supara, te asculta, te imbratiseaza si-ti zambeste. Apoi mai sunt de amintit discutiile la telefon: „Buuuuna!ce faci?ai mancat ceva azi?ai grija de tine, nu te mai stresa cu toti prostii!voiam doar sa vad ce mai faci!hai,pa!”. Un prieten nu-ti spune niciodata „n-am timp sa vorbesc cu tine” si nu uita sa sune in vacante, chiar daca e plecat. Un prieten e cel care-ti spune in fata ce crede despre tine, te intelege asa cum esti si recunoaste atunci cand greseste.

joi, 1 mai 2008

Scent of a woman

Masterpiece! Let's tango!Melodie superba: Carlos Gardel - Por una cabeza

miercuri, 30 aprilie 2008

Poop u, too

Vorbesc in fiecare zi ca tot omu’ pe mess (aka yahoo messenger) cu prieteni, colegi, cunostinte si dupa ce disecam problemele vietii, ma trezesc la sfarsit cu „ok, poop u”. Dar, vai, multumesc, chiar simteam nevoia sa ma bage cineva in rahat (turcesc,normal:D) Dragii mei, nu trebuie sa ai Cambridge la activ (asa cum am eu, desigur) ca sa stii ca poop=caca si nu e frumos sa-l imparti tuturor sub forma de salut. Mai sunt si alte variante: puop,poup, poopik, puuup care de asemenea intra in categoria „Urat!Nu bun!”. Si totusi, de unde atata afectiune, mai ales intre persoane de acelasi sex? Una, doua cineva ma pupa verbal (if u know what i mean). Folosirea excesiva a acestui verb duce la diminuarea sensului propriu-zis (a saruta, a-ti arata afectiune), sa nu mai zic de aspectul intim al problemei. No more poop u, pls!Pentru sugestii si idei privind utilitatea acestei expresii sa analizam impreuna profunzimea imaginilor:












sursa imagini: www.glitter-graphics.com

duminică, 27 aprilie 2008

Paste fericit!

Sarbatoare luminata va doresc, liniste si sanatate!

Si un cantecel cadou, din suflet pentru suflet:



vineri, 25 aprilie 2008

Snoopy in a Bad Mood

Cantecele

Am primit o leapsa. Me happy!Pui winampu pe shuffle si raspunzi la intrebari in functie de melodie. Oki doki:

1. Cum te simţi astăzi?
Jennyfer Rush – The power of love
Bad start! Eu sunt singurel bing bang, printre copaci bing bang dar chiar nimic, bing bang
nu ma va opri, bing bang sa cant acest, bing bang caaantecel, bing bang
2.Vei ajunge departe în viaţă?
Sheryl Crow – Strong enough
Oh da!Bute si Diaconu, mici copii!

3.Cum te văd prietenii tăi?
Queen – Love of my life
Multumesc multumesc!Sunt adorabila!Special pentru prietenii mei: „When I grow older I will be there at your side” Muhahaha!Doar nu credeati ca o sa scapati asa usor?

4.Te vei căsători vreodată?
Arash – Arash
Arash behet migam dooset daram
Toe ein donya faghat toro daram
Araaaash bi to tanhayam
Gooshet ba man bashe toro dost daram.

Cred ca e de bine!O sa vina un Fat-Frumos calare pe camila!

5.Care e tema preferată a celui mai bun prieten?
ACDC – HeetSeeker
Bun!Inca unu in camasa de forta. Yeey!O sa am coleg de celula la 9.

6.Care e povestea vieţii tale?
Mel Carter – Hold me, thrill me, kiss me
Ceva mai potrivit nici ca se putea!

7.Cum era în liceu?
Oscar Benson – I feel so good
I feel so good...bine ca s-a terminat

8.Cum poţi avansa in viaţă?
Fly Project – Ca tine (da orasul mai tare)
Huh?asta-i un fel de incantatie?

Cand toata lumea te minte , crede si simte
Da mai departe 2000 de cuvinte
Ai 1000 de vorbe, 1000 de vise, 1000 de ganduri...

9.Care e cel mai fain lucru la prietenii tai?
R. Kelly – If I could turn back the hands of time
Se pare ca nu ne-ajunge niciodata timpul pentru a savura toate clipele frumoase

10.Ce se preconizează pentru weekend?
Neil Sekada – Oh Carol

11.Ce cântec te descrie cel mai bine?
Justin Timberlake – Cry me a river
Perfect!Now it’s your turn to cry...Sweet revenge

12.Dar pe bunicii tăi?
Jennifer Lopez – Do it well
Ardeleni perfectionisti. Mamaie, tataie iu rul!

13.Cum îţi merge în viaţă?
Gazebo – I like Chopin
Clasic in viata

14. Ce melodie îţi va cânta la înmormântare?
Nick Kershaw – Wouldn’t it be good
Wouldn’t it be good to be in your shoes?
Ce melodie sadica.

15.Cum te vede restul lumii?
The Isley Brothers – Twist &Shout
Deci cu mine nu va plictisiti. Yeah, baby, let’s dance and shout!

16. Vei avea o viata fericita?
Dr Alban – Look who’s talking

17.Ce cred prietenii cu adevarat despre tine?
Elton John – Sacrifice
Ioana D’Arc este numele meu!

18.Sunt persoane care te doresc in secret?
No artist – all falls down
Sigur ca da!Moare baetii dupe mine!

19.Cum sa ma fericesc singur?
Prince – When doves cry
Prince?:-s ma fericesc...singurel bing bang

20.Ce ar trebui sa faci cu viata ta?
Vaya Con Dios – What’s a woman
What’s a woman without a man? =>HAPPY woman

joi, 24 aprilie 2008

All I can taste is this moment

I'd give up forever to touch you

'Cause I know that you feel me somehow

You are the closest to heaven that I'll ever be

And I don't want to go home right now...

miercuri, 23 aprilie 2008

All in all you're just another brick in the wall

Zilele acestea trebuie sa ma pregatesc pentru un amarat de test. Materia e interesanta, chiar utila in profesia pe care mi-am ales-o. Dar, VAI, trebuie neaparat sa uit cine-o preda ca altfel se alege prafu' de testul meu.
Inca din clasele primare mi-am exprimat independenta ca elev si invatam mai bine ce-mi placea (poate d-aia folosesc acum calculatorul cand vine vorba de inmultiri:-") Apoi cand au aparut profesorii, vai de mine si de independenta mea! Nu reuseam sa invat 2 cuvinte daca nu-mi placea creatura de la catedra; era o forma de protest. Vad ca si in prezent aceste obiceiuri puerile, ce-i drept, nu-mi dau pace. Dar cum as putea sa uit ca persoana care imi vorbeste la curs, recita fara greseala ceea ce scrie in cartea scrisa, de cine credeti?, tot de ea (carte care este de fapt un rezumat/traducere dupa alte carti aparute in lumea civilizata). "Repetitia, mama invataturii?" Bullshit! In loc sa-mi pierd timpul la un curs inutil (cu prezenta obligatorie, by the way) mai bine citesc direct cartea si am rezolvat problema. Si nu, nu e vorba de facultatea de fizica cuantica, ci de o facultate unde cel mai important lucru este sa stii sa comunici.
Hei ticeărs, liţăchiţălău!


marți, 22 aprilie 2008

Happy happy joy joy

Ren&Stimpy Show - imi plac aceste desene numai datorita expresiei pe care eu o folosesc si acum (happy happy joy joy). Umorul negru al celor 2 personaje nu este pe placul tuturor, unele scene fiind chiar hidoase:)) Cred ca nu sunt potrivite pentru copii, insa mi-au marcat copilaria (that explains a lot!). Au fost difuzate pe Prima tv, sambata dimineata acum multi ani. N-am ratat niciun episod. Imi amintesc ca in aceeasi perioada erau difuzate si niste desene (gen manga) cu o echipa de volei (poate stie cineva cum se numeau).



later edit: Traiasca internetul!Mila Superstar se numeau desenele cu volei. Iata-le!



luni, 21 aprilie 2008

Doar atitudinea conteaza

A piece of my work - Interviu

In politica si sport presa produce doar ceea ce se vinde imediat
Fostul Ministru al Tineretului si Sportului, Crin Antonescu vorbeste despre problemele sportului romanesc si despre efectele reglementarii acestui domeniu, in conditiile in care el este initiatorul legii sportului (ultima initiativa in acest sens s-a petrecut cand s-a elaborat Legea 29/1967). Activitatea sa de ministru a fost apreciata atat de presa din Romania cat si de sportivi datorita modificarilor favorabile in administratia sportiva. In prezent Crin Antonescu este vicepresedinte PNL si este cunoscut pentru atacurile verbale dure la adresa presedintelui tarii.
1. Stiu ca dvs sunteti initiatorul legii sportului 69/2000, perioada in care ati fost si ministrul tineretului si sportului. Care au fost principalele motive pentru care ati dorit reglementarea acestui domeniu?
Necesitatea de a legifera materia privitoare la activitatea sportiva din Romania exista inca de la inceputul anilor 90’ si s-au facut mai multe eforturi in acest sens. In principal erau probleme de patrimoniu, probleme de corelare a legislatiei, avand in vedere ca activitatea sportiva nu se desfasura sub autoritatea unei singure institutii, ci si a altora, in principal a Ministerului Educatiei. De asemenea era vb si de un proces de descentralizare si democratizare care s-a facut simtit si in alte institutii.
2. Care sunt schimbarile acum in prezent?
Cele mai importante transformari apartin de descentralizarea deciziilor si descentralizarea patrimoniala. Legea prevede niste masuri precise care sa garanteze pastrarea destinatiei sportive a bazelor, a terenurilor, ceea ce s-a dovedit ca este o precautie necesara
De asemenea s-a intarit rolul federatiilor sportive care au capatat un patrimoniu, autonomie juridica, posibilitati de autogestionare care sa le permita obtinerea unor surse extrabugetare de finantare, in conditiile unei legi a sponsorizarii nu foarte favorabila.
Si, in cele din urma, instituirea rentei viagere care asigura un venit material relativ important celor care au o obtinut un anumit grad de performanta sub culorile Romaniei in diferite ramuri sportive, in principal in cele olimpice.
3. Ce a insemnat transformarea Ministerului in Agentia Nationala pentru sport? Reprezinta un avantaj sau dezavantaj pentru sportul romanesc?
Eu cred ca este un dezavantaj pt ca dupa ce n-a mai existat un Minister al sportului, ci doar o Agentie, rezultatele de ansamblu ale sportului romanesc au fost in scadere.
Sunt si domenii in sport care au progresat insa nu datorita statului sau autoritatilor publice ci datorita faptului ca au existat sponsori puternici, si ma refer aici la handbal, la baschet, la fotbal. Sunt lucruri care tin de dinamica economica a Romaniei si de faptul ca au existat investitii in sporturi cu popularitate mai mare.
In ceea ce priveste sporturile finantate in mod traditional de catre stat, intre care multe ramuri olimpice importante, rezultatele sunt in declin si probabil ca olimpiada de anul acesta nu va fi din pacate la nivelul celor de la Sidney si de la Atena.
4. Care credeti ca este motivul pt care presa din Romania nu este foarte interesata de sport in general?
Cred ca e in continuare un fenomen de supralicitare al fotbalului. Presa sportiva din Romania se ocupa in proportie de 90% de fotbal, si nu doar de fotbal ca fenomen pur sportiv ci de culisele si anecdotele din jurul lumii fotbalului, in detrimentul altor ramuri sportive cu traditie si cu interes la publicul romanesc cum ar fi handbal, rugby, gimnastica, tenis.
5. Si de ce se intampla asta?
Se intampla din ratiuni de piata. Avem o presa care a stiut si stie f bine, ca si in domeniul politic, sa produca ceea ce se vinde imediat, dar care din pacate a cautat mai putin sa construiasca interesul publicului si catre alte domenii sportive.
6. Care credeti ca a fost cea mai buna perioada a sportului romanesc din punct de vedere administrativ?
Cred ca in anii 90’, si ma refer la toate mandatele din anii 90’ , sportul a strabatut destul de bine o perioada de tranzitie agitata care in alte domenii a insemnat o deriva f grava. Performantele romanesti la olimpiadele anilor 90’:Barcelona, Atlanta, Sidney si chiar Atena 2004. Au fost considerabile performantele de la Sidney fiind chiar cele mai bune din istorie, cu exceptia olimpiadei de la Los Angeles din 1984.
7. Care este cea mai mare realizare si cel mai mare regret al dvs ca fost ministru in ceea ce priveste sportul romanesc?
Cea mai importanta a fost reusita de a aduce in conditii f dificile dpdv economic un buget record sportului romanesc Cel mai mare regret este ca nu am reusit sa determin la nivelul educatiei nationale o atentie mai mare si mai concreta pt sport, pt cluburile sportive scolare in principal.
8. Care este sportul dvs preferat?De ce?
Fotbalul.Pt ca in primul rand forbalul a fost cel mai popular sport in Romania, ca si in alte tari. Mie imi plac si alte sporturi dar fotbalul are un stil special de a starni pasiunile. Iubesc fotbalul foarte mult dar respect mai mult alte sporturi, cum ar fi tenisul sau rugby.
9. Daca ati mai avea ocazia ati accepta sa fiti din nou ministrul tineretului si sportului?
Pentru mine a fost o perioada placuta pt ca iubesc sportul, ma pasioneaza lumea sportului si a fost o sansa extraordinara de a o cunoaste din interior. A raspunde la intrebarea asta e ca si cum as raspunde daca as vrea sa mai fiu inca o data cu 10 ani mai tanar. Da, as vrea...

Lucruri care ma enerveaza

- Oamenii care vorbesc tare in metrou (stiti discutiile de gen:”Coae, am fost aseara cu una buna rau. Ne-am imbatat p*** si dup-aia nici nu mai stiu unde mi-am lasat chilotii!”)
- Badaranii care fluiera dupa fete/femei pe strada
- Cuplurile care se saruta zgomotos in public (nu sunteti deloc mai interesanti, get a room and a life, pls)
- Vanzatoarele care se ling pe deget inainte sa-ti impacheteze parizeru’ (As vrea sa cumpar parizer fara saliva!Multumesc)
- Persoanele in varsta care te darama sa prinda un loc in tramvai (Nesimtiti tinerii din ziua de azi, stim!)
- Discutiile de la coada din supermarket
- Comerciantii ocazionali care au voie sa-si intinda tarabele in cele mai aglomerate zone
- Controlorii ratb foarte aroganti si agresivi (chiar daca dispun de abonament)
- Expresia „nu se merita”
- Convorbirile telefonice „publice” (Alo!ce faci pisi?ai facut mancarica?hai, mai pisi, ai uitat sa pui mararu’!ti-am spus ca e important. Bine pui/iubitel/gurita vorbim cand ajung acasa in 5 minute.te iubesc,te puup,pisi)
- Persoanele care folosesc excesiv parfumul
- Persoanele care nu au auzit de apa si sapun
- Secretarele facultatii mereu ocupate si deranjate
- Unghia mare la degetul mic al mainii (
- Telecomanda infasurata in punga (sa nu cumva sa se murdareasca)
- Manele folosite ca tonuri de apel/manele ascultate TARE pe strada
- Curentul emo (e tru sa fii emo)


Si bineinteles ca lista ar putea continua...Daca aveti sugestii, comentarii chiar va rog sa completati. Multumiri Ark pt aceasta creatura minunata si amicului artist care a desenat-o.

joi, 17 aprilie 2008

Nothing else matters

Metallica va concerta la Bucuresti pe 23 iulie, pe stadionul Cotroceni. Biletele pot fi achizitionate de pe myticket.ro si din magazinele Diverta. Pretul este cuprins intre 100-350 lei, in functie de pozitia ocupata in stadion.

miercuri, 16 aprilie 2008

Beautiful rainy days

Nu-mi plac zilele ploioase! Sunt reci, triste si-mi dau o stare de melancolie blegoasa. Imi aduc aminte de toate neajunsurile vietii (de ce exist?) si as vrea sa ma ascund de lume. Mi-e somn! Ma intreb ce s-ar intampla daca ar fi mereu toamna?
Zilele astea am trecut pe langa Cismigiu si mi s-a parut singurul loc in care ploaia era frumoasa si atmosfera placuta. Au inflorit lalelele, totul e verde si linistit. M-am oprit pentru cateva minute…
















The Raccoons - Remember Sedric?

Dupa cum v-ati dat seama sunt un mare iubitor al desenelor animate vechi. Imi plac pentru ca au un umor aparte si ma ajuta sa retraiesc cate-un sentiment, cate-o stare. E senzatia aceea de libertate, de viata fara griji, de rasfat. Pacat ca nu am timp sa ma uit mai des. Pana la urma poate fi un avantaj, ma bucur de esente tari in sticlute mici. Iata ce am mai descoperit:


marți, 15 aprilie 2008

Dastardly & Muttley

Stop the pidgeon!Stop the pidgeon!





Muttley, do something!

duminică, 13 aprilie 2008

Desenele copilariei mele

- Ghost Busters (prima mea caseta video!)
- Pif et Hercule
- Sandybell
- Cartea cartilor
- Felix the cat
- Smurfs
- Popeye
- Mizerabilii
- Superman
- Captain Planet
- Ciocanitoarea Woody
- Looney Tunes
- Tom&Jerry
- Sailor Moon

“What’s a nice kid like you doing in a place like this?...”

De cateva zile am Cartoon Network in engleza! Cei care au invatat engleza si de la televizor stiu despre ce vorbesc si inteleg sentimentul care ma incearca. Am scapat in sfarsit de "Care-i treaba,mosule?" bleah (traducere pentru "what's up,doc?") No more pokemoni!Yeeey!
For good old times here's a piece of my masterpiece:


Humour, Entertainment and High Technology

Today children don’t want to hear any more stories with Little Red Riding Hood or The Three Little Pigs, and the magic of “Once upon a time...” has been completely forgotten. The world of fairy tales has ceased to exist because, instead of reading a book, children will choose a computer game or a T.V. programme.
Even though grown-ups say that we should turn our attention back to books and stories, the days of paper culture are gone: if there is something that children still enjoy, it is watching cartoons.
Cartoon entertainment, in its classical sense, actually began with Walt Disney, who soon became a “hero” and a legend of the 20th century. Walt Disney transformed the entertainment industry into what we know today. He pioneered the field of animation and found new ways to teach and educate. Walt’s optimism came from his unique ability to see the entire picture. His views and visions came from “the fond memory of yesteryear”, and persistence for the future. Walt loved history, and he had a wonderful taste for the good old days. Although he made use of the technology of his time to achieve animation, he avoided advertising technology on screen: his stories were charmingly, magically “old-fashioned”. Technology was to Disney a servant, and never a master, as he connected it to his ongoing mission of making life more enjoyable, and fun. He was the bridge from the past into the future.
The message of Walt Disney Cartoons was: education through entertainment. His cartoons were presented as stories where technology didn’t exist. Such animated characters as Snow White, Donald Duck, Pinocchio, Alice, Bambi, Cinderella and, of course, Mickey Mouse were not only cartoon features, but fairy-tale heroes.
After the Walt Disney age, another cartoon trend was to change the idea of entertainment: the Looney Tunes, created for both children and grown-ups, whose main catch was their irresistible humour. Their message was also different: entertainment through humour.
When I was a little girl, cartoons and fairy tales were still valued and enjoyed. My world of fun was a combination of Silvestre and Tweety alongside with Snow White. Bugs Bunny, Daffy Duck, Silvestre, Tweety, Road Runner were my favourite because I could easily understand their humour and I became familiar with such animal characters as were completely different from the animal world of the stories I was reading.
The Looney Tunes still preserve something of the idea of non-offensive violence, which is only a source of humour, relatively harmless for a child’s behaviour.

The years have passed by and high technology has sadly replaced dreams, the world of animals, and the innocence of a child. Today’s cartoons feature the performance of the computer and special effects are used instead of fun and humour. The picture tends to be seriously deformed and the kind of violence depicted is no longer funny at all. The message is no longer an idea of entertainment: it is only a stimulation of adrenalin into violent impulses of unknown and possibly dangerous consequences. Cartoons like Cow and Chicken, Ed, Edd n Eddy, Courage, the Cowardly Dog, The Cramp Twins have no relation with the real world and the characters which represent either animals or humans are dramatically deformed. Not to mention the morbid landscapes and the ugly colours, and such display of violence as may prove actually dangerous for a child’s fragile personality.
If ten years ago humour was the basic characteristic of cartooning, today complexity and special effects are the key words. When I watch a cartoon where all the characters are fighting, the blood spurting all over the place and the killing techniques are “topical”, I have the feeling that a war is going on in front of my eyes and I wonder: “What could a little child think about these scenes?” Whenever I see a kiddie with his eyes glued to the screen watching such stuff, I feel like asking: “What’s a nice kid like you doing in a place like this?...”
We should all think about what is good for us to watch, to entertain ourselves and remember that high technology does not always work to our moral benefit.

Hazard feeling today:(

marți, 8 aprilie 2008

Bamboo-istul si Fufa

- Pisi mergem diseara in Bamboo?
- îhî!
- Da’ vreau sa-mi cumperi o gentuta noua sa ma laud la wc printre celelalte fufe. Si as mai vrea un dolce si un armani ca m-am plictisit de-atata versace. Si pisi, vreau sa-mi schimbi masina ca nu se asorteaza cu unghiile de la picioare.
- îhî!
- Auzi si diseara trebuie sa gasim neaparat o vedeta asa cum e Monicutza sa stam pe langa ea si maine sa aparem in Cancan ca si cum am fi prietenii ei. Pisi o sa fim vedete!
- Ce dășteaptă ești!Atunci imi scot si io costumu meu gabana dîn Europa ca sa fiu si mai ciumec. Sa nu uit dă ochelarii de soare ca e importanti pentru imaginea mea!Hai pisi ca-i tarziu, fa ce stii tu cel mai bine sa faci!
Portret:
Bamboo-istul: specie raspandita in cluburile de noapte, de obicei mascul cu fufa blonda langa el
Vestimentatie: tricou mulat pe muschi (raport muschi-creieri invers proportional)cu imprimeu „adevarat” de puta madre 69/800$ gigolo italiano, pantaloni albi, pantofi fita de fita cu botu ascutit made in obor market , cu gauri si strasuri
BONUS: muci in freza...i mean freza super ciumega

Atitudine/Psihic: de obicei cocosat, cu mers cracanat (asta pt ca nu se mai sufera de-atata smecherie), foarte autoritar cu accesoriul blond, voce groasa si vocabular vast:ăăăăă, îîîîî, ăhăăă,

Deja-vu!

V-am spus eu ca o sa revina Ferrari! Sunt un fel de Mama Omida in domeniu. Duminica in Bahrain, Massa si Raikkonen s-au clasat pe primele 2 locuri, fiind urmati de Kubica. BMW incepe sa fie din ce in ce mai agresiv si periculos, ceea ce este surprinzator pentru ca anul trecut nu au avut rezultate notabile. Pe de alta parte ma bucur ca a aparut un nou adversar printre echipele consacrate (nu ca bmw n-ar fi) ca Mclaren si Ferrari, asa poate vom vedea curse mai spectaculoase. Hamilton a avut probleme tehnice aproape toata cursa din cauza unei tamponari si nu a obtinut niciun punct, astfel a fost depasit in clasamentul pilotilor de Kimi Raikkonen. Anul trecut castigator in Bahrain a fost tot Felipe Massa. Urmeaza de Paste cursa in Spania. Pana atunci astept revenirea in forta a Marelui Alonso si sper sa nu mai fie asa praf; Michi nu merita o asemenea dezamagire!

luni, 7 aprilie 2008

Still got the blues for you

„Locatia” perfecta pentru vacanta in insulele Prostiei!




Multi stiu, putin cunosc faptul ca in sintagma „locatie perfecta” se strecoara o mica greseala. Cuvantul locatie nu are nicio legatura cu sensul de loc/amplasament/teren/teritoriu/spatiu, desi in ultima vreme toata lumea il foloseste cu aceasta semnificatie. Conform Dictionarului Explicativ Roman :
LOCÁŢIE, locaţii, s.f. 1. Închiriere. Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosinţă temporară. Taxă de locaţie = taxă care se plăteşte drept sancţiune în caz de depăşire a termenului de încărcare sau de descărcare a vagoanelor de cale ferată sau a autovehiculelor. 2. (Jur.) Contract prin care una dintre părţi se obligă să procure şi să asigure celeilalte părţi folosinţa unui lucru pentru un timp determinat în schimbul unei sume de bani. [Var.: locaţiúne s.f.] – Din fr. location, lat. locatio, -onis.

sâmbătă, 5 aprilie 2008

Crash!Boom!Bang!

Emisiuni pentru tineri...retardati!

De summit am stat acasa, m-am gandit sa-i scutesc de-o grija pe militienii zelosi care au dus la sectie cativa tineri pe motiv de „rucsac suspect”. Printre o gramada de lucruri neinteresante pe care le-am facut, m-am uitat la tv. Mare greseala! Nu ca ar fi ceva rau in asta, doar ca am ales un post care cica e urmarit de tineri, MTV. Oh da!Si cum ma holbam eu asa incepe o superba emisiune care se numeste SCARRED. Sugestiv,nu? E vorba despre niste indivizi, cam dubiosi ce-i drept(scheitări se numesc), care se rup in figuri cu skateboardu’ si se filmeaza intre ei. Daca s-ar rupe doar in figuri ar fi bine dar ce sa vezi...ei isi rup capu’ la propriu (sau dupa caz/preferinte mainile, picioarele si alte zone sensibile). Acest moment mirific este prezentat/analizat/comentat de scheitaru’ care a reusit super performanta de a-si rupe ceva (foarte mandru de altfel) si de semi-retardatul prezentator, care urla mai rau ca mioriticul Negru. Ce mi-as mai putea dori de la viata cand vad radiografii cu oase rupte, cicatrici, sange, prostie, sadism? Sublim!Am ramas impresionata si astept cu nerabdare si nemasurat interes urmatoarea emisiune.





Ok. NEXT. Spre bucuria mea, seria emisiunilor foarte interesante, educative, culturale nu s-a terminat. MTV este o sursa nesfarsita de prostie si ne prezinta din cand in cand o „chestie” (nu o pot numi altfel) care se numeste YO MOMMA! Din cate am inteles are loc o preselectie pe cartierele din New York si persoana care are cele mai bune glume isi reprezinta cartierul si intra in competitie cu alti cei mai buni din alte cartiere (dupa blocurile gri). Sa ne duelam in cuvinte! Ideea nu e rea pana aici. Emisiunea se intituleaza Yo Momma pentru ca urangutanii care participa se injura de mama si SE râd de prostia mamelor lor. “Yo Mammma is so fat, she’s got pictures of food in her wallet”. Hahahaha, ce m-am râs, mai baieti, ce gluma buna! Injuraturile sunt total neintersante, nu au niciun pic de ironie sau umor. Penibil! Sunt mandra de folclorul rahovean, ferentarist si sălăjenist! Respect! Daca stau sa ma gandesc emisiunea are si un scop cultural: ne invata pe noi tinerii folclor stradal american. Mai baieti, pentru asta s-au inventat deja filmele politiste, cu Chuck Norris si Lorenzo Lamas!

Pentru a elimina orice fel de neclaritate, in viziunea mea retardatul este: individ care se chinuie sa treaca de obiceiurile adolescentei (un fel de laba trista; laba ursului, normal), care are inca degetul de la picior in nas; atitudine smechera dar prost facut gramada. Sensul real al cuvantului nu are legatura cu comentariile mele!




Aur pentru Romania!

Echipa Romaniei la gimnastica feminina a castigat medalia de aur la Campionatul European, care s-a desfasurat in Franta. Steliana Nistor, Sandra Izbaşa, Gabriela Drăgoi, Anamaria Tămârjan şi Cerasela Pătraşcu au fost urmate de reprezentantele Rusiei si Frantei. Aceasta medalie inseamna un pas important facut de noua generatie a gimnasticii romanesti si sper sa fie si mai bune la Jocurile Olimpice de la Beijing. Bravo!

joi, 3 aprilie 2008

Big fan, F1!

De o luna de zile a inceput campionatul de F1 si un singur lucru este cert: mi-e dor de Michael Schumacher! Cursa din Australia a fost de-a dreptu’ jenanta, castigator previzibil (Lewis Hamilton) urmat de 2 indivizi no name in materie de tehnica si profesionalism. Trist! Marele Fernando Alonso a reusit un loc 4 (trist again la valoarea lui, cum ar zice Michi Alexandrescu) si in plus doar 4 piloti au terminat cursa. Ferrari cu al ei Kimi Raikkonen m-au dezamagit, dar nu prea mult pentru ca in Grand Prix-ul Malaysia au revenit la starea naturala: THE BEST! Si din nou Marele Alonso, jenant pe locul 8. BMW(Nick Heidfeld si Robert Kubica) si-au revenit sezonul acesta, acumuland in cele 2 curse 11 puncte si locul 2 in clasamentul constructorilor.
Pe 6 aprilie astept cursa de la Bahrain si din nou castigator Ferrari!
Poate se intreaba cineva de ce il supraestimez pe Marele Alonso. Este foarte simplu! Vesnicul comentator tvr-ist este fan inrait Alonso de cand Schumacher ii dadea lectii de pilotaj. In 2005 cand Alonso a devenit campion mondial Michi Alexandrescu l-a numit marele pilot, cel mai bun ever, il compara chiar si cu Ayrton Senna, ceea ce nu era cazu; Schumacher nici nu mai exista pt Michi, fapt care m-a revoltat si mi-a atras si o antipatie fata de Alonso, care fie vorba intre noi e slabut ca pilot si cam arogant. Un alt incident neplacut s-a petrecut anul trecut cand Alonso, Raikkonen si Hamilton se bateau pentru titlu. Favorit era Hamilton, el avand cele mai multe curse castigate, insa din marinimia lui, Alonso s-a gandit el asa ce sa faca si intr-o depasire l-a „agatat” pe coechipierul lui care toata cursa a avut probleme tehnice din aceasta cauza. Cum o fi sa pierzi campionatul doar pentru ca un coleg invidios si tradator (vezi scandalul McLaren 2007 -http://www.gardianul.ro/print-101073.html ) a intrat cu monopostul in tine? Cam atat deocamdata despre marele Alonso, Sandra ai legatura!Chhh, over!
In momentul de fata, clasamentul sta in felul urmator:
Piloti
1. Lewis Hamilton 14
2. Kimi Raikkonen 11
3. Nick Heidfeld 11
Constructori
1. McLaren Mercedes 24
2. BMW 19
3. Ferrari 11

Today's song

Forme de protest anti-NATO

Zilele acestea la Bucuresti se desfasoara cel mai important eveniment din ultimii 20 de ani, si anume summitul NATO. Ce inseamna de fapt NATO? North Atlantic Treaty Organization este o alianta intre 26 de state membre din America de Nord si Europa. Tratatul a fost semnat pe 4 aprilie 1949 si are ca scop fundamental asigurarea libertatii si securitatii statelor membre, pe cai politice sau militare. Romania este stat aliat din 2 aprilie 2004.
Masurile de securitate pentru organizarea summitului au fost extreme fapt dovedit si de incidentul de ieri, cand un grup de tineri straini dar si romani (asa-zisi anarhisti) au vrut sa protesteze. Politia, Jandarmeria si SPP au fost foarte vigilente si au intervenit prompt (cu pulanele in cap!) si au anihilat gruparea extremista protestatara. Bullshit! Este intr-adevar un eveniment foarte important, personalitatile care vin trebuie sa fie protejate, numai ca autoritatile si-au luat rolul mult prea in serios si astfel de abuzuri sunt contrazise prin Constitutia Romaniei, art.30 " Libertatea de exprimare".
(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisa.
Fiecare om are dreptul sa-si exprime opiniile in conditiile in care legea nu este incalcata.
(7) Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.

miercuri, 2 aprilie 2008

Nu stie sa vorbeste si mai vrea sa si converseaza


Poti sa ai multe succesuri si poti de asemenea sa faci dezacoarde intre subiect si predicat, asa cum foarte usor poti sa folosesti gresit unele cuvinte. In aceasta ultima categorie se incadreaza si imperfectul verbului "a vrea", bine cunoscutul "vroiam". Sa invatam sa conjugam corect:
A vrea
eu vream
tu vreai
el vrea
noi vream
voi vreati
ei vreau

A voi
eu voiam
tu voiai
el voia
noi voiam
voi voiati
ei voiau


Asadar "vroiam" este un hibrid intre "a vrea" si "a voi", hibrid care NU exista in limba romana. Poate e ciudat ca vorbesc despre ceva atat de banal, dar ma irita faptul ca unii jurnalisti si oameni din media inca nu au aflat cum se conjuga un verb!

Beautiful old song

Pentru inceput...

In sfarsit sunt in randul lumii!Pe langa aparatul de telefonie celular, ai pod, compiuter, conexiune internet dispun si de blog, ceea ce era aproape vital. Nu am nici cea mai vaga idee privind tema sau subiectele pe care le voi diseca, sunt inca la faza de "cate stiu sa fac!". Un singur lucru este cert, acela ca pe acest blog veti gasi muzica buna zic eu. Good luck to me! (moment solemn)